Reșița – gazda desfăşurării Regionalei zonale Vest – Sud-Vest Pro România

mocvp20

PRO România – partid de centru stânga ce vine cu un model nou pe scena politică prin promovarea unei gândiri de incluziune socială, factură liberală în economie și progresistă în ceea ce privește drepturile și libertățile fundamentale –  la nici un an după înființare are constituite organizații locale în toate localitățile importante, am atras mulți oameni noi, din toate domeniile. De fapt, acesta este și avantajul nostru: suntem un partid nou, nu aveam structuri bătute în cuie și astfel este loc pentru oameni noi să se implice, să pună umărul și să facem împreună schimbarea pe care ne-o dorim cu toții.

 

 

„Noi, la PRO România, construim alternativa la actuala stângă românească și îi pregătim pe viitorii candidați să facă politică și administrație în interesul cetățenilor. Preocuparea noastră este să înlesnim schimbul de generații în politica din România, să le oferim românilor o alternativă la PSD. Victor Ponta a deschis porțile partidului către toți cei care nu au mai făcut politică și le pasă de comunitatea în care trăiesc. Să știți că au venit destul de mulți. Aproape 90% din candidații PRO România la alegerile locale nu au mai candidat niciodată.

 

 

Alegerile din 2020 reprezintă doar o etapă din acest proiect ambițios care se cheamă PRO România și este coordonat de cel mai performant premier pe care l-a avut România după `89. Sistemul politic românesc are nevoie de mentalități împrospătate, dar este nevoie și de lideri care să-i inspire pe cei tineri. Victor Ponta, Adrian Țuțuianu, Ion Mocioalcă, Corina Crețu, sunt liderii care îi inspiră pe Ioana Petrescu, Gabriel Petrea, Mihai Precup, Miroslav Stanici și mulți alții din partid.

PRO România are și oameni, și soluții pentru problemele țării şi ale comunităţilor locale!”

 

Opt şi un sfert – 2020.01.09

 

Ion Mocioalcă: „Inconsecventul Orban nu este pregătit să ofere nimic românilor!”

 

 

Mihaela Huncă: Guvernul Orban sfidează pensionarii. Peste un milion de vârstnici rămân lipsiţi de mijloacele de supravieţuire

 

 

Victor Ponta şi membrii Pro România din Vestul ţării vin la Reşiţa

 

 

REŞIŢA – Sediul Pro România din Reşiţa, aflat vizavi de Casa de Cultură din municipiu, va fi vineri, 17 ianuarie 2020, gazda desfăşurării Regionalei zonale Vest – Sud-Vest Pro România. La întâlnire va participa şi şeful formaţiunii politice, Victor Ponta.

 

La eveniment vor fi prezente delegaţiile judeţelor Timiş, Arad, Hunedoara şi Caraş-Severin.

 

 

„Este început de an, îndeosebi de an electoral, şi trebuie să ne întâlnim pentru a discuta lucruri importante pentru organizaţii, strategii politice şi de organizare, cam ce discută o formaţiune politică. Trebuie să abordăm temele delicate ale momentului pe căre actualul guvern nu vedeţi că nu prea le face, iar presa sigur are de întrebat multe la conferinţa de după şedinţa noastră. Este onorant că participă şi preşedintele Victor Ponta, aşa că toţi simpatizanţii sunt aşteptaţi vineri la sediul Pro România“, ne-a spus secretarul general al formaţiunii politice, Ion Mocioalcă.

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s